Drăgănică, scheme şi alte învârteli

Eram copil şi nu văzusem Bucureştiul niciodată. În fiecare  vară câţiva copii bucureşteni veneau să îşi petreacă vacanţa la bunici la mine la Yellowish, ne fascinau cu poveştile lor despre lifturi, macarale, metrou, cofetărie, banane şi alune trase în ciocolată cum primisem o singură dată în pungă de moş gerilă de la tata de la uzina I.C.Dudeşti

Pentru noi cea mai mare distracţie era să mergem cu caprele la păscut şi să jucăm mingea, sau cartoane, sau ţurca însă când veneau cei de la oraş în vacanţă lăsam totul baltă şi le deveneam un fel de slugi fenomenale.

În vara aceea doar Dragoş a ales să îşi petreacă vacanţa de clasa a 7-a la noi la ţară, ne fascina atât de mult cu poveştile lui despre cum a sărit în Herăstrău pe scări cu un BMX adus din Germania de unchiul lui care era sofer de TIR, îl sorbeam din ochi când ne spunea că are video acasă şi vede filme cu  unul Chuck Norris care, din ce ne povestea, era idolul lui pentru că ieşea cu bine din orice situaţie şi îi bătea pe toţi ăia răi.

Noi îl alintam pe Dragoş spunându-i Drăgănică şi îi făceam toate poftele, dacă mama făcea gogoşi ascundeam câteva în plus şi pentru Drăgănică. Dacă se coceau strugurii, pe primii îi aduceam ofrandă lui Drăgănică. Mere, caise, gutui, toate sfârşeau în stomacul bucureştenistic al lui Drăgănică singurul lui merit fiind că era din Bucureşti, oraşul despre care auzisem că are și un loc unde aterizează avioane și e locul unde locuiește Ceauşescu.

Mama avea o bicicletă comunistă roșie, cu dungi fine aurii pictate pe cadru cumpărată de la cooperativă după ce cotizase cu găini, ouă și  iepuri, cu saua maro din piele scorțoasă acoperită cu o bască cu moţ de tractoriști, cu frâna pe față cu pârghie și sabot. Era cam părăginită. Șaua având colierul defect  îi tot ieșea din țeavă și cădea din când în când. Frâna pe spate  nu prea mai avea pentru că scăpa în gol având racul cu bilele ovale stricat iar lanţul era atât de slab încât la 10 metri dacă forțai mai mult în pedale cădea de pe foaia de angrenaj ovalizată și cu joc în pana ce o fixa pe ax.

Într-o dimineață, Drăgănică a strigat la mine la poartă și la Ion alu’  Lili croitoreasa să ieșim la joacă. Ne-am întâlnit și ne-a spus că ar vrea să se plimbe și el cu o bicicletă pentru că nu a avut cum să își aducă BMX-ul cu care făcea scheme și învârteli (el așa le spunea trikurilor si spinningurilor de astăzi). Și pentru că era the Drăgănică am furat bicicleta mamei și am mers pe uliță să ne plimbăm.

Drăgănică se tot foia și zicea că el nu vrea să meargă cu din asta mare, că nu prea stă bine pe şa, că la BMX are ghidon care se învârte de mai multe ori, și că oricum e plictisitor să ne dam pe uliță. Noi l-am îmbârligat spunându-i că el oricum e cel mai tare și că înțelegem că e aiurea pe uliță, și că la cât de bun e el mai bine să mergem undeva la un deal să fie mai spectaculos.

Am plecat cu Ion și Drăgănică împreuna cu bicicleta roșie ținând-o de ghidon spre dealul de la Popești, un deal mare  și împădurit care în vale avea o băltoacă mare din apă de ploaie și un canal de irigații săpat de cei de la CAP în încercarea disperată și fără nicio șansă de a dovedi la Județ și la Partid că și la noi în zonă se poate cultiva orez.

Am ajuns pe deal și pentru că, la insistențele noastre, Drăgănică totuși nu vroia să meargă pe bicicletă am inceput să bănuiesc că poate ne-a mintit că știe să meargă pe bicicletă. Ne mai mințise el și că are un bax mare și că ne aduce gumă Turbo, că sora lui a fost furată de Sectă, că are în subsol la bloc o purcea cu 24 de purcei pe care o hrănește  pe furiș cu mâncare de la cantina uzinei FAUR și că în spatele blocului a făcut tatăl lui o groapă de 1 metru cub în ale cărei colțuri a pus patru cartofi, a umplut-o cu rahat din canalizarea blocului pe post de îngrășamânt iar toamna groapa s-a umplut singură cu cartofi pe care s-au chinuit să îi care în debara două zile.

Deja era cam suspect de mitomanie, așa că i-am zis că nu-l cred că a mers vreodată pe bicicletă, însp el s-a ambiționat și mai tare, nu putea da înapoi acum, nu era oricine, era Drăgănică de la București!

În vârful dealului eram sigur că Drăgănică nu prea știe să meargă pe bicicletă pentru că i-am zis să facă o tură de acomodare înainte să își dea drumul din deal prin pădure însa el o tot ținea pe a lui ca el știe cu BMX, că face scheme și învârteli. Deși i-am spus că nu am frâne la ea, că îi cade lanțul, ca șaua nu are colierul strâns pe suportul din țeavă și tot cade, el a insistat să își dea drumul cu bicicleta din deal. Era onoarea lui de bucureștean în joc așa că eu am ținut de portbagaj iar Ionel alu’ Lili croitoreasa a ținut de ghidon până Drăgănică s-a urcat pe bicicleta.

Pentru că panta era atât de abruptă încât cu greu putea fi coborâtă pe picioare am tot insistat să nu își dea drumul la vale  și i-am zis:

“Mai Drăgănică, serios, te cred că ai mai mers pe bicicleta BMX. Retrag tot ce am zis că ești mincinos, iarta-mă, o îmbârlig pe mama să îți facă prăjitură din flori de salcâm în cocă de clătite de-ți place ție, fur de la tata ace de pescuit picioruș de furnică și îți dau câte vrei tu numai nu te da la vale, nici oile nu urcă pe aici, serios, nu are frâne, îi cade șaua, lanțul e foarte slab. Hai, te cred că te-ai dat cu BMX, că știi să faci învârtecușuri, scheme dar nu îți da drumul la vale! ”

Din ce îi ziceam să nu își dea drumul, din aia vroia mai tare să o ia la vale, parcă era un semnalizator de tractor cu firele inversate ca al lui nea Gogu zis Gogoșaru’, șofer la CAP, care se credea electrician și reparase releul de semnalizare și de atunci toți îl claxonau când schimba direcția de mers și îl înjurau iar el striga la ei ”chiaburilorrrrrr, la Bug cu voi, v-ați luat șosea?” și își vedea de drum deși semnaliza mereu invers față de direcția în care voia sa meargă.

Pe Drăgănică nu am mai putut să îl mai ținem mult. S-a proptit în pedale și a pornit la vale. În cateva secunde a prins o viteză foarte mare, a încercat să frâneze dând din pedale invers însă lanțul i-a căzut și s-a înfășurat de șireturile de la adidași care și ele se înfășuraseră de axul foii de angrenaj. Din cauza zdruncinăturilor șaua a sărit din țeavă și la fiecare denivelare țeava îl împungea în fund ca o biela manivelă de locomotivă cu abur iar el orăcăia în același ritm cu împunsătura. Din când în când mai frâna cu frâna de față și bicicleta avea tendința să se ridice de spate iar  el zbiera cât putea cu inflexiuni în voce date de denivelări și viteză “augussssthiiinnnnnn, moooorrrrrr, opriți-măăăăăăă” și noi râdeam de câte ori trecea pe lângă un copac și îi strigam ”aruncă-teeeeeeeeeeee” dar el nu putea din cauza șireturilor înfășurate de axul pedalelor și a țevii de la șa care îi stătea înfiptă în fund.

Până jos a ratat la milimetru câțiva copaci, l-au luat de gât nuielele țepoase de măceș și porumbar iar în vale, în timp ce urla cât îl țineau plămânii a acvaplanat cu toată viteza prin băltoaca de apă de ploaie de parcă era Petru ce pășea pe apă către Isus. A ajuns perpendicular pe digul ca o trambulină al canalului cu apă, a decolat brusc moment în care s-a lăsat liniște, singurul lucru care se mai auzea era zdrăngănitul aripii de la roata din  față căreia i se slăbiseră de la vibrație șuruburile de prindere, roțile care se învârteau din inerție și care aveau pe spițe niște “țăcănitori” făcute din bucățele de înveliș de cablu electric. Drăganică a zburat în aer cel puțin 6-7 metri după care a căzut ca o ghiulea în canalul cu apă împroșcând-o spre cer cum am văzut eu la pescuitul cu carbid practicat de nea Nelu magazionerul în lacul Rasa cand veneau cei de la județ și trebuia să le întindă repede o masă. Făcea o mămăliga mare la ceaun, crapi din baltă și gata, brusc cele 4 tone de porumb recoltat de cooperativa “Dezrobirea” din Yellowish deveneau 12 tone în raportul către partid.

Eu și cu Ion alu’ lili croitoreasa am leșinat de râs, nu mai puteam respira, ne uitam unul la celălalt și  ne ziceam: “BMX zicea, ah?” iar Ion alu’ lili spunea “a zburat Drăgănică ca purceaua aia a lui cu 24 de purcei pe care zicea că a urcat-o cu liftul în casă să o spele în cadă”. Rădeam și printre hohote ne ziceam unul altuia “învârtecușuri, învârteli, nu? Scheme, scheme?” și am tot râs așa până ne-am dat seama că Drăgănică nu mai dă niciun semn de viață.

Pentru că noi rămăsesem pe deal și canalul era mărginit de diguri foarte înalte ce aveau  stuf pe margine ce nu lăsau să se vada deloc apa, am început să strigăm: “drăgănicăăăăăăăăăăăăăă, drăgănicăăăăăăăăăăăăăăă” dar nimic…

Ne-am speriat și în timp ce ne dădeam pe fund la vale, pentru că nu se putea coborî în picioare, strigam “drăgănicăăăăăăăăăăăăăă, mai trăieeeeeeeeești” moment în care el a ridicat o mână și a gemut “sunt aiciiiiiiiiii” deși habar nu aveam unde e pentru că nu se vedeau decât urmele bicicletei trecute prin băltoacă și locul de pe dig unde decolase.

Ne-am pus iar pe râs, am coborât și când am urcat pe dig priveliștea era demnă de SMURD și echipajele de la descarcerare. Drăgănică se infipsese în mâl la linia de demarcare între luciul apei și dig, furca față se îndoise și îl prinsese captiv între cadru și roata spate care se ovalizase și semăna cu un covrig brașovean, mâna dreaptă era înfiptă până la umăr în nămolul din mal și se tot chinuia să o tragă afară însă nu reușea, se auzea doar o strofloceală cu zgomot ca cel făcut de o cizmă de cauciuc prinsa în mocirlă. În cadere intrase cu capul în nomol pe care și l-a tras cu greu afară. Acum arăta ca Dem Radulescu în revelioanele în care îl imita pe Tom Jones. Drăgănică era negru de noroi, cu cracii în sus, captiv între cadrul contorsionat  și cu mâna dreaptă până la cot înfiptă în mocirlă.

După ce am mai ras 10 minute de el, timp în care il tot intrebam: “și cum e cu învârtecușurile alea? BMX ziceai că ai, ah?”, ne-am dat seama că pentru a ajunge la el trebuie să facem un ocol de aproape un km pentru că nu exista pod de traversare a canalului. Am ocolit și am ajuns până la urmă pe partea lui de canal, l-am extras din mocirlă cu tot cu bicicleta care însă îi era făcuta colac în jurul corpului și oricât am tras de ea nu am putut să o îndreptăm pentru a-l putea  elibera, așa că  am pornit pe cărarea prăfuita ce ducea la Yellowish. El şchiopăta, în mâna stângă ţinea roata faţă pe care reuşisem să o extragem din furcă,  lanţul se târâia pe ţărână lăsând urme ca de şarpe. Aveam în faţă soarele ce apunea  făcându-i lui Drăgănică, ce mergea în faţa noastră, o aură ca de sfant. Eu cu Ion alu’ Lili croitoreasa mergeam în spatele lui, ne dădeam pumni unul altuia pentru a ne abţine să nu explodăm de râs şi din când în când îl intrebam pe africanul Drăgănică plin din cap pana in picioare de noroi negru:

“Drăgănicăăăăăăă?”

Drăgănică cu voce stinsă: “Ce vreţi măăăă?”

Eu şi Ion alu’ Lili croitoreasa: “Ia zi mă, cum era cu BMX-ul ăla? Zici că ştii scheme? Învârteli?”

 

================

Această poveste participă în concursul Încalecă pe-o şa şi spune-ne povestea ta având ca premii 4 biciclete și 8 vouchere pentru accesorii de bicicletă oferite de magazinul Veloteca.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>